„Asta e bătaie de joc! Am rămas interziși!”** Încă o problemă pentru Dario Bonetti: jucătorii au luat foc după ultima decizie a șefilor

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamoviștii au așteptat 10.000 de euro pentru câștigarea Cupei României, dar s-au trezit cu 4.000 de euro în cont!

Jucătorii sunt nemulțumiți de banii primiți, însă șefii spun că altele au fost datele înțelegerii încheiate în februarie între cele două părți

De parcă nu erau suficiente problemele dintre Dario Bonetti și cei mai experimentați jucători ai săi, că, de curând, staff-ul tehnic s-a mai trezit în fața unei probleme pe care trebuie să o rezolve. Anume, nemulțumirea fotbaliștilor pricinuită de faptul că, atunci când și-au verificat cardurile, au observat că nici măcar titularii nu au sumele promise în cont. Mai mulți jucători au povestit ieri pentru ProSport:

„Asta e bătaie de joc. Nu poți să stabilești ceva la un moment dat și după aceea să te faci că plouă. Și nu e prima dată când suntem duși cu vorba. Ne așteptam cu toții la anumite sume, dar am rămas interziși când am verificat cardurile. Rezervele nici măcar o mie de euro n-au primit, iar titularii cam 4.000-4.500 de euro…”.

Varianta oficialilor este însă alta și se leagă de o înțelegere pe care conducerea a avut-o cu liderii vestiarului încă de la începutul anului. „Noi am stabilit un buget de cinci miliarde de lei vechi destinat fondului de premiere pentru câștigarea Cupei României. Avem și un act semnat cu jucătorii în acest sens, încă din luna februarie”, a comentat Nicolae Badea, președintele CA al Dinamo. Suma anunțată de șeful dinamovist înseamnă în jur de 110.000 de euro, iar pentru câștigarea Cupei, Dinamo a primit de la FRF, 265.000 de euro.

Niculae și Dănciulescu au venit la mine cu propunerea ca fiecare titular să cedeze o parte din primă jucătorilor care au jucat mai puțin, iar eu am fost de acord
Nicolae Badea, președinte CA Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×